1.Te iubesc pentru că sufletele noastre au călătorit vieţi de-a rândul pe străzile altor epoci până s-au întâlnit.
2.Te iubesc pentru că în altă viaţă am murit pentru tine,ultimul tău sărut conducându-mi sufletul către lumea divină.
3.Te iubesc pentru că te-am aşteptat într-un colţ de eternitate să ne reîntregim pentru a mia oară.
4.Te iubesc pentru că în viaţa dintre vieţi am simţit beatitudinea unirii sufletelor noastre pereche.
5.Te iubesc pentru că Dumnezeu a vrut să ne uităm trecuturile şi să ne naştem poate pentru ultima dată.
6.Te iubesc pentru că mi-ai promis că ne vom recunoaşte în lume după privirea încărcată cu secole de dor,după atingerea caldă a inimii.
7.Te iubesc pentru că te-ai dezlipit de mine suav, fără să mă răneşti.
8.Te iubesc pentru că te-am zărit într-un tărâm străin, zăcând într-un leagăn agăţat de timp si de spaţiu.
9.Te iubesc pentru că m-am îndrăgostit de somnul tău de prunc inocent.
10.Te iubesc pentru că am implorat cu lacrimi de suflet angelii solari să mă nasc prin apropierea ta.
11.Te iubesc pentru că mi-am suportat căderea în materie doar agăţată de speranţa de a te revedea.
12.Te iubesc pentru că m-am născut la miezul nopţii să sparg tăcerea de lângă tine cu strigătul noii mele vieţi.
13.Te iubesc pentru că am început să te caut cu privirea încă din primele zile.
14.Te iubesc pentru că ai fost prima fiinţă care mi-a învăluit misterioasele visuri ale copilăriei.
15.Te iubesc pentru că mă durea să fiu o jumătate stingheră ce sângera în marginile de unde tu te-ai desprins.
16.Te iubesc pentru că ani în şir mi-am simţit sufletul neîmplinit alături de alţii.
17.Te iubesc pentru că la răscruce de drumuri am vărsat lacrimi de dor pentru tine.
18.Te iubesc pentru că fiorul unei amintiri mi-a şoptit să continui căutarea atunci când renunţasem să cred în suflete pereche.
19.Te iubesc pentru că în somnul adânc mă ispiteai să te caut unde nu îndrăznisem vreodată.
20.Te iubesc pentru că am rascolit mii de priviri, le-am descusut misterele şi... nu te-am văzut.
21.Te iubesc pentru că mă uitam la enigmatica selenă şi îi sopteam dorinţa-mi arzătoare,sperând ca tu să mă priveşti de pe un luceafăr.
22.Te iubesc pentru că divinul din mine mi-a purtat paşii atât de aproape de fiinţa ta.
23.Te iubesc pentru că te-am simţit cu câteva zile înainte să apari în colţul meu de solitudine.
24.Te iubesc pentru că auzeam în tăcerea nopţii ecoul diafan al sufletului tău părăsit de viaţă.
25.Te iubesc pentru că atunci când te-am întâlnit prima oară mi-ai daruit îmbrăţişarea aşteptată parcă de o eternitate.
26.Te iubesc pentru că atunci aurele noastre cristaline s-au încruţişat într-un dans fascinant,pulsând fiorii plăcuţi ai unei vagi amintiri.
27.Te iubesc pentru că nu vroiam să clipesc de teamă să nu îţi zdrobesc chipul între genele mele.
28.Te iubesc pentru că nu vroiam să vorbesc de teamă că ale mele cuvinte puteau să spargă sfinţenia tăcerii aşternută în jurul tău.
29.Te iubesc pentru că nu vroiam gândesc că în urmă cu o săptămână doream să te caut în moarte.
30.Te iubesc pentru că nu vroiam să ascult decât de iubirea ce o purtam în sufletul putrezit de aşteptări.
31.Te iubesc pentru că nu vroiam decât să plâng pentru a învia oceanul sufletului tău secătuit de viaţă, de clipe.
32.Te iubesc pentru că în îmbrăţişarea noastră eram înconjuraţi de o mirifică pace ruptă din raiul depărtat al liniştii primordiale.
33.Te iubesc pentru că îngerii dansau în jurul nostru îmbrăcând sufletele noastre cu mantii eterice prelinse din lumini astrale.
34.Te iubesc pentru că îmi oglindeam simţirea în abisul luminii din tine.
35.Te iubesc pentru că în clipele acelea am ucis timpul cu o simplă îmbrăţişare.
36.Te iubesc pentru că storsesem cu privirea întâiul tau cuvânt şoptit încet,înmuiat în suspine.
37.Te iubesc pentru că vocea ta a răzbit adâncul fiinţei mele ostenite de iluzii, topind pecetea deznădejdii.
38.Te iubesc pentru că minunea din tine a săpat cărări de lumină prin fiecare por al pielii mele.
39.Te iubesc pentru că ai scris cu necuvintele pe acele clipe întreaga noastră poveste.
40.Te iubesc pentru că ai părăsit colivia singurătăţii zburând agonic cu o singură aripă.
41.Te iubesc pentru că ne-am lipit aripile singuratice zburând pentru câteva clipe pe adierea îmbrăţişării.
42.Te iubesc pentru că atunci când ne-am întălnim sufletele noastre au renăscut din sublimul revederii.
43.Te iubesc pentru că mi-ai învăluit ochii prăfuiţi de iluzia vieţii cu lumina speranţei uitate.
44.Te iubesc pentru că mi-ai dăruit eternitatea clipei în clepsidra de umbre a nopţii.
45.Te iubesc pentru că mi-ai acoperit pielea tremurândă cu scântei de vis plămădite de entităţi înalte.
46.Te iubesc pentru că mi-ai oferit cărarea de idealuri pe care să păşesc cu paşii fragili ai inocenţei pierdute în anii solitudinii.
47.Te iubesc pentru că ai cerut nopţii să trimită lângă colţul singurătăţii mele dorurile tale împietrite în negura desprinsă de umbre.
48.Te iubesc pentru că mi-ai prins emoţiile în suavele-ţi palme topindu-le în fluvii rebele peste degetele tremurânde.
49.Te iubesc pentru că privirea ta desprinsă din alte lumi m-a implorat să o ador.
50.Te iubesc pentru că aroma caldă emanată de fiinţa ta mi-a încălzit lumea de gheaţa, pustiită.
51.Te iubesc pentru că ai fost lângă mine atunci când restul lumii a plecat.
52.Te iubesc pentru că ai ascuns sublimul ideii în umbra cuvintelor negrăite.
53.Te iubesc pentru că mi-ai hrănit fiinţa cu rodul zemos al blândeţii.
54.Te iubesc pentru că mi-ai potolit setea de tandreţe cu ascunsele comori din cufărul inimii tale.
55.Te iubesc pentru că am călătorit cu tine în munţi galactici, alunecând uşor pe văile line ale Căii Lactee.
56.Te iubesc pentru că mi-ai spânzurat tristeţea de un colţ incandescent de luceafăr.
57.Te iubesc pentru că am făgăduit sub eclipsa mistică a lunii că nimeni şi nimic nu va umbri iubirea noastră.
58.Te iubesc pentru că ai picurat stropi celeşti de roua peste grădina viselor mele.
59.Te iubesc pentru că mi-ai pecetluit buzele cu sărutul tău gingaş când asfinţitul şi-a răsfrânt razele în oglinda privirilor noastre.
60.Te iubesc pentru că mi-ai cules coliere de margăritari din primăvara ochilor tăi.
61.Te iubesc pentru că mângâierea ta fină, unduită pe insula pieptului meu mi-a netezit toate rănile sufletului.
62.Te iubesc pentru că răsuflarea-ţi magică a dansat pe lângă mine şi m-a readus la viaţă.
63.Te iubesc pentru că ai cernut febrilul meu trup prin sita pasiunilor tale mistuitoare.
64.Te iubesc pentru că mi-ai sculptat goliciunea pe muntele sacru al tăcerilor nocturne.
65.Te iubesc pentru că ne-am cuibărit la marginea nopţii într-un castel de umbre îngrădit de candela stelelor căzătoare.
66.Te iubesc pentru că am făcut dragoste pe razele diafane ale lunii înfăşuraţi de mantia edenică a unei aurore sihastre.
67.Te iubesc pentru că m-ai purtat în abisul plăcerii, printr-un zbor clădit cu lumină.
68.Te iubesc pentru că ai presărat pe fiinţa mea firimituri desprinse din veşnicia uitată.
69.Te iubesc pentru că mi-ai cântat cu ochii, m-ai privit cu sărutul,mi-ai vorbit cu atingerea,m-ai ascultat cu inima.
70.Te iubesc pentru că tu eşti culoarea ce lipsea curcubeului din cerul meu sufletesc.
71.Te iubesc pentru că împarţi clipa în două pentru a opri timpul atunci când ne vedem.
72.Te iubesc pentru că îmi citeşti istoria unui arbore din venele căptuşite ale frunzelor.
73.Te iubesc pentru că aprinzi flacăra cugetării, coborând în subteranele sufletuluipentru a mă ajuta să înţeleg încâlcita viaţă.
74.Te iubesc pentru că rogi albinele să facă mierea şi mai dulce pentru mine.
75.Te iubesc pentru că mă duci în poiana neştiută de nimeni unde îmi împodobeşti trupul cu diademe de mărgăritar.
76.Te iubesc pentru că mă prăbuşeşti în desfătări negândite, în alinturi suave şi târzii.
77.Te iubesc pentru că îmi redai zîmbetul cu o baghetă ascunsă în infinita-ţi privire.
78.Te iubesc pentru că atunci când mă umplu cu deşertăciune tu eşti oaza sclipitoare pe care îmi exilez simţirea.
79.Te iubesc pentru că atunci când îmi şopteşti numele literele lui rămân agăţate, îndrăgostite de buzele tale.
80.Te iubesc pentru că îmi stârpeşti gândurile negre ascunse între genele plămădite cu visuri.
81.Te iubesc pentru că parfumul tău îmi pătrunde prin pori, îmi inundă venele cu prospeţimea ta.
82.Te iubesc pentru că noaptea aduci soarele şi-l spulberi în mii de stele iar ziua aduci luna să se scalde-n seninuri.
83.Te iubesc pentru că deschizi porţi nebănuite prin labirintul sufletului meu.
84.Te iubesc pentru că închizi în lacăte amarul neputinţei mele.
85.Te iubesc pentru că fluviul zâmbetului tău zămisleşte lângă marea ochilor mei o deltă de speranţe.
86.Te iubesc pentru că nu mă întrebi nimic, ai răspunsurile mele în peşteri de gânduri.
87.Te iubesc pentru că mă înveţi să ascult ecoul surd al enigmaticei morţi.
88.Te iubesc pentru că eşti alizeul fulgerat de senin ce îmi poartă aripile pe coline necunoscute.
89.Te iubesc pentru că eşti valul neîmblânzit de zei ce şi-a prelins mareea iubirii pe tărmul fiinţei mele.
90.Te iubesc pentru că eşti mireasma fermecătoare a unei flori de nu-mă-uita răsărite în grădina angelilor.
91.Te iubesc pentru că eşti crepusculul îndepărtat peste care îmi aştern cerneala arămie a dorinţelor.
92.Te iubesc pentru că eşti sâmburele nemuririi sădit în lutul dintre ochii mei.
93.Te iubesc pentru că ai înflorit în ochiul minţii mele hrănindu-te cu speranţe si vise.
94.Te iubesc pentru că ţi-ai înfipt rădăcinile puternice în falia inimii mele.
95.Te iubesc pentru că ai ştiut să mă aştepti cu buchete de vise, arzătoare dorinţe.
96.Te iubesc pentru că mi-am amintit de eternitatea din noi doar oglindindu-mi sufletul în al tău.
97.Te iubesc pentru că suntem suflete-pereche ce se caută prin viaţă şi prin moarte.
98.Te iubesc pentru că povestea căutărilor noastre dăinuie de secole, e scrisă în cartea timpului cu litere eterne.
99.Te iubesc pentru că ne-am unit încă o dată sufletele în spirala iubirii, prin abisuri de lumină.
100.Te iubesc pentru că tu ai renăscut prin mine... pentru că eu am renăscut prin tine.
101.Te iubesc şi sunt gata să mor pentru tine, pentru a te urma încă o sută de vieţi...
.....
4 comentarii:
E minunat! Multumesc pt. ceea ce ai scris tu aici...
nu cred ca sunt multe fete care sa aiba rabdare sa citeasca... atat de mult:)), dar... dragut
Urasc oamenii care promit , rostesc cuvinte delicate si nu se tin de cuvant. Urasc cand totul pare, aparent, frumos si nu stii la ce sa ma astept. Imi place sa aud "Iti promit!""Te iubesc!", dar sunt dezamagita sa vad ca multi care au spus-o, nu s-au tinut de cuvant. Nu spun ca si eu am gresit, dar incerc sa indeplinesc orice promisiune si de obicei nu-mi place sa ma las asteptata. Cuvintele, pentru mine, au o insemnatate foarte mare si mi-e frica sa spun ceva care mai tarziu ar lasa un gust amar. Nu ma avant intr-o chestie doar ca sa o fac. Ma gandesc si la consecinte. Si cand rostesc aceste cuvinte,care mi se par a fi foarte delicate , sunt sigura pe mine si nu dau inapoi niciodata, cu toate ca unul din aspectele caracterului leilor este inceputul, dar nu si sfarsitul. De multe ori cica apuca sa faca ceva si duc cu greu la bun sfarsit acel lucru , dar sa avem in vedere faptul ca orice inceput este o sansa . Mi se intampla, dar nu des. Si mai ales atunci cand promit cuiva ceva. In concluzie, care mai e valoarea unei expresii in ziua de azi?
Iubirea adevarata
A iubi este insasi legea vietii...
Dumnezeu este iubire. Cand facem loc iubirii in sufletul nostru, practic ii facem loc lui Dumnezeu insusi. Pentru ca iubirea sa poate intra in noi, egoul trebuie sa plece. Daca intra egoul, iubirea pleaca. Daca pleaca egoul, intra iubirea. Un om egoist nu va putea sa iubeasca. Egoul si iubirea se exclud reciproc, tot asa cum finitul nu poate sa se compare cu infinitul, tot asa cum intunericul nu poate fi acolo unde este lumina.
Cei mai multi se plang ca nu sunt iubiti. Multi imi spun: "L-am iubit din toata inima, iar el nu mi-a raspuns niciodata iubirii". Dar daca l-ai iubit cu adevarat, de ce suferi ca el nu te-a iubit? Nu stiti oare ca iubirea adevarata nu asteapta NICIODATA, dar absolut niciodata, NIMIC in schimb. Ea este fericita ca se poate manifesta, ca se poate darui. Atat timp cat suferiti din cauza iubirii inseamna ca inca nu ati cunoscut iubirea adevarat.
Daca Dumnezeu ar conditiona iubirea Sa de dragostea noastra pentru El, am sucomba cu totii intr-o clipa.
Iubirea inseamna daruire totala, inseamna uitare de sine. Si, asa cum se intampla in lumea spirituala, plina de paradoxuri,. abia atunci cand vom uita de sine vom incepe sa ne reamintim de SINE.
Atat timp cat tu ceri ceva in schimbul iubirii tale, inseamna ca nu ti-ai depasit egoul. Cum poate sa incapa nelimitatul in ceva limitat? Atata timp cat suntem egotici, iubirea noastra nu este iubire. Este altceva ce seamna cu iubirea, dar nu este iubire. Poate fi atractie sexuala, poate fi mila, poate fi respect, poate fi nevoia de a proteja sau de a fi protejat, dar nu este iubire. Pe toate acestea, noi le numim iubire, dar ele nu sunt altceva decat reflexe limitate ale iubirii nelimitate.
"Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti", dar cum sa-ti iubesti aproapele cand tu nu te iubesti pe tine insuti?
Asa cum te ingrijesti de propria ta viata, ingrijeste-te de viata tuturor si atunci viata ta va capata o dimensiune sublima.
Multi sunt de acord ca iubirea adevarata e minunata si ma intreaba cum sa ajunga la ea. Ea este deja in noi, nu exista nici o reteta magica a iubirii pure. Daruirea de sine, pasiune ,sacrificiul total, rugaciunea si Gratia Divina te vor conduce cu siguranta acolo unde doresti, dar trebuie sa doresti asta din toata inima ta, din tot cugetul tau si din tot sufletul tau....
O seara minunata plina de daruire si pasiune!
Trimiteți un comentariu